Un post SMURD a fost deschis la Edineţ

După inaugurarea în ţară a două posturi SMURD, la Bălţi şi Cahul, graţie proiectului ce a demarat în anul 2014 cu suportul financiar al Uniunii Europene şi cu participarea activă a guvernului României, al treilea centru al Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare a fost inaugurat, vineri, 9 septembrie 2016, la Edineț. Acesta va prelua urgenţele din raioanele de nord ale ţării. De serviciile centrului vor beneficia peste 250 mii de oameni din nordul Moldovei. Raza de intervenție a echipajului din Edineț fiind pe o distanță de 20 kilometri de această localitate.

Deschiderea stației SMURD a fost posibilă după ce salvatori, pompieri, dar și asistenți medicali au fost instruiți pe parcursul a cinci săptămîni de formatori ai Serviciului Situații Excepționale. Paramedicii vor interveni pentru a ajuta oamenii în urma accidentelor rutiere, în cazuri de traumatism, dar și în situații de stop cardiac. Din echipajul SMURD fac parte trei paramedici, dintre care doi salvatori și un asistent medical. Aceștia vor lucra în ture de 24 de ore pentru a putea interveni la necesitate.

Evenimentul oficial consacrat realizării cu succes a năzuinţei Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale în acordarea cetăţenilor a primului ajutor calificat de reanimare şi descarcerare, prin extinderea în RM a serviciului SMURD prin implementarea acestuia în cadrul Direcţiei Situaţii Excepţionale Edineţ, a avut loc în piaţa Independenţei din oraş. Cu acest prilej, Vitalie Şchiopu, şeful Direcţiei Situaţii Excepţionale Edineţ, locotenent-colonel al Serviciului de Salvare, a dorit echipajului SMURD sănătate, succes în activitate, stima societăţii, devotament, curaj şi sacrificiu, pace în suflet. Totodată, a menţionat că efectivul DSE Edineţ este oricînd gata să intervină în situaţii excepţionale şi să facă faţă provocărilor.

Consiliul raional Edineţ este mereu deschis spre conlucrare cu salvatorii şi pompierii edineţeni, oferind asistenţa necesară. Din partea administraţiei publice locale, cuvînt i s-a oferit preşedintelui raionului Iurii Garas. Dînsul a menţionat că odată cu inaugurarea la Edineţ a serviciului SMURD se va extinde aria de activitate a acestuia. Astfel, securitatea vieţii oamenilor va fi mai protejată, mai sigură, iar în caz de urgenţe vor interveni nu numai salvatorii, dar şi paramedicii, cu autospecială dotată cu aparataj medical modern. Este încă o şansă la viaţă.

Boris Fedorişin, şeful Oficiului teritorial Edineţ al Cancelariei de Stat, a adresat, în numele Guvernului RM, mulţumiri României pentru conlucrare cu Republica Moldova în domeniul situaţiilor excepţionale prin inaugurarea posturilor SMURD şi le-a dorit salvatorilor succes în activitate.

În numele Parlamentului Republicii Moldova, cu un mesaj de mulţumire la adresa Guvernul României pentru donaţie şi urare de “Doamne ajută” pentru serviciul SMURD de la Edineţ a venit în faţa asistenţei la eveniment Oleg Sîrbu, deputat în Parlamentul RM.

Profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef SMURD Iaşi, şi-a exprimat bucuria de a se afla la Edineţ într-o zi frumoasă, cînd e soare şi senin. “Va fi greu, dar va fi şi frumos. Veţi simţi că tremuraţi pentru fiecare dintre intervenţii, pentru fiecare om pe care îl veţi ajuta, dar la sfîrşitul misiunii vă veţi simţi mai liniştiţi, mai împliniţi pentru că aţi făcut ceva pentru ceilalţi”, s-a adresat doamna profesor către salvatori şi paramedici, încurajîndu-i să aibă încredere în reuşite.

Iniţiatorul şi promotorul serviciului SMURD în Republica Moldova este şeful Serviciului Protecţie Civilă şi Situaţiilor Excepţionale al MAI, generalul-maior al serviciului salvare Mihail Harabagiu. Sosind la Edineţ cu prilejul lansării postului SMURD, dînsul i-a salutat pe toţi cei prezenţi “la această ceremonie istorică pentru raionul Edineţ” şi a ţinut să remarce ajutorul substanţial al colegilor români pe segmentul protejarea sănătăţii şi vieţii cetăţenilor Republicii Moldova, deschiderea dînşilor de a veni în ajutor ori de cîte ori este nevoie.

În continuare, Mihail Harabagiu a înmînat certificate privind obţinerea competenţelor profesionale în domeniul primului ajutor calificat, descarcerare şi operaţiuni de salvare colaboratorilor Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare din cadrul DSE Edineţ.

Pentru a solicita echipajul Serviciului Mobil de Reanimare și Descarcerare în situații de urgență oamenii pot apela serviciile 901, 902 sau 903, iar operatorii Dispeceratului Integrat Nord vor verifica necesitatea intervenției paramedicilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Consiliul Raional Edinet © 2013 Creat de Inform-Teh srl.