Sărbătoarea Zilei Internaționale a Familiei

Întru executarea prevederilor Dispoziției IGP nr. 34/4-40D din 25.04.2016 privind organizarea măsurilor de prevenire și combatere a infracțiunilor ce atentează la viața și sănătatea persoanei, în special a celor comise în sfera relațiilor familiare precum și în baza planului comun elaborat de către Secția Securitate Publică al Inspectoratluli de Poliție Edineț de comun cu Președintele comisiei multidisciplinare a Consiliului raional Edineț, Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei Edineț și a Centrului de Sănătate Prietenos Tinerelor SALVE    de către conducerea  Inspectoratului de Poliție Edineț, Serviciu Prevenire al Secției Securitatea Publică, de comun cu antrenorii Clubului de Fotbal Edineț, la 15.05.2015, începînd la orele 11:00 au fost organizate și desfășurate  activități cultural-sportive pe stadionul orașenesc Edineț.

Astfel, în cadrul desfășurării activitățiilor dedicate sărbătorii Zilei Internaționale a Familiei precum și  în vederea  promovării și consolidării valorilor familiei în cadrul activitățiilor  au participat 40 copii plasați în cadrul Serviciilor de asistența parintală profesionistă din raionul Edineț. Pentru copii au fost organizate și desfășurate competiții sportive. Totodată, în cadrul întrunirilor de către  conducerea Inspectoratului de Poliție Edineț, Serviciu Prevenire al Secției Securitatea Publică copii și părinții au fost informați despre măsurile necesare  întru prevenire și minimalizarea cazurilor de victimizare, au fost distribuite pliante privind  comportomentul în familie și în societate civilă. Deasemenea în cadrul activității sus menționate de către angajații Inspectoratului de Poliție de comun cu reprezentanții Clubului de Fotbal Edineț au fost repartizate cadouri. La rîndul său copii și părinții au rămas mulțumiți de atitudinea angajațiilor de poliție și a Clubului de fotbal Edineț.

Inspector principal Serviciu Prtevenire

al Secției Securitate Publică al IP Edineț

locotenent de poliție                                                                 Ruslana Padureț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Consiliul Raional Edinet © 2013 Creat de Inform-Teh srl.