O carte citită – încă o viaţă trăită

Nimic nu poate face ceea ce face o carte. O carte este ca un vis pe care îl împrumuţi de la un prieten. Aceste gânduri au fost adresate beneficiarilor Bibliotecii publice Zăbriceni, unde, la nivel de raion, au avut parte de o întîlnire frumoasă şi  multaşteptată cu cronicarul, consăteanul Nicolae Fuior. În scopul stimulării interesului  pentru promovarea monografiilor lui Nicolae Fuior, biblioteca a organizat un seminar raional, unde măria sa CARTEA a fost scăldată, cu toată splendoarea ei, în recenzii şi  versuri.

Invitaţii de onoare ai seminarului au fost: Gheorghe Pulbere, vicepreşedinte al raionului Edineţ; Valentina Derevenciuc, primarul comunei Zăbriceni; Ala Chiriac, specialist principal în domeniul bibliotecilor, Secţia cultură Edineţ; Lidia Simon, specialist principal Secţia cultură Edineţ; Rodica Gladiniuc, director Biblioteca Publică Edineţ; Ala Garabajiu, metodist Secţia cultură Edineţ.

Lucrările seminarului au demarat cu dansu cu prosoapele, în interpretarea elevelor clasei a 9 de la liceul „V. Topală” Zăbriceni. A urmat un montaj literar în baza poeziei „Baştina”, de Lidia Lisnic, originară din comuna Zăbriceni. Iar eleva clasei a 4-a, Loredana Gîra, a recitat poezia „Cartea vieţii”.

În debutul activităţii propriu-zise, bibliotecara Maria Gîra a răsfoit unele din cele mai importante şi captivante pagini din monografiile lui Nicolae Fuior, asistată fiind de consăteni, profesori şi elevi, unii  dintre  aceştia fiind eroi ai acestor monografii.

Nu ştiu dacă localităţile din ţară au o monografie, pe când comuna Zăbriceni are tocmai trei.  A adunat material şi l-a înşirat pe hârtie Nicolae Fuior. Satul natal i-a fost drag întotdeauna. Un sat frumos, cu oameni harnici şi gospodari, cu case ca nişte palate, înconjurat de păduri seculare. În anul 2007 editează prima sa monografie intitulată „Zăbriceni şi Oneşti, baştine de dor”.

Zăbriceni este o aşezare de sat de tip haotic. Aşezat în patru mahale, pe două  coline despădurite, cu câteva sute de ani în urmă. Una câte una, hăt către răsărit casele  gospodarilor au format o parte dinsatul Zăbriceni, despre care a relatat Luminiţa Agarici, elevă în clasa a 9-a LT „V. Topală” din localitate.

În Zăbriceni există multe locuri geografice cu diferite denumiri. Având condiţii geologice de relief, moşia satului include un mare număr de văi, iazuri, dealuri, acestea‚ purtând diferite denumiri, despre care a povestit Mirela Urzica. Teiuşul este partea de asfinţit a satulu. Hîrtoapele sunt situate la nord-vest. Sărbuşca este o vale domoală, ce coboară de lângă nucii lui Bediuc către Izvorul lui Voroniuc, Valea iazului, Valea fânaţelor, Valea bodeiului, Buharna, Dealul Terebnei, la Stîncuşă.

Legenda satului autorul a auzit-o de la moş Toadere Grinciuc, care a trăit 102 ani, şi el, la rândul său, a auzit-o de la bunelul său.

Zăbriceni este unul dintre cele mai vechi sate de pe teritoriul actual al raionului Edineţ. După 27 mai 1918, în Zăbriceni s-a format sovietul comunei şi primăria. În comună intrau satele Zăbriceni, centrul comunei, Alexeevca, Porciuleanca, Terebna. Viaţa cotidiană a sovietului sătesc Zăbriceni era foarte activă, despre care a povestit  Tamara Stînca.

O altă filă din monografie se consacră agriculturii, principalul domeniu al vieţii economice basarabene. Pământul ţăranilor cerea o muncă asiduă, îmbinată cu ştiinţa chibzuită, unde se vedea şi raţiunea fiecărui stăpân de pămînt.

De când se ştie neamul nostru, din lunga-i viaţă istorică, din generaţie în generaţie a fost un popor creştin. Despre credinţa noastră creştină a vorbit parohul  bisericii din sat  Victor Mihăilă.

Dar veni vremuri grele. Rezultatul pactului barbar Molotov Ribbentrop, al cărui  conţinut l-am cunoscut cu toţii abia peste 50 de ani, a dus la cel mai sângeros război din istoria omenirii. Nu vor uita zăbricenenii acele vremuri tragice. În centrul satului a fost înălţat un monument, unde au fost încrustate numele celor căzuţi în cel de al doilea război mondial, numele lor fiind înveşnicite şi în Cartea Memoriei. Despre această perioadă de răstrişte a amintit Aliona Crijicicovschi.

Seceta a distrus fără milă semănăturile şi aşa slabe, nemaivorbind de vite. Începuse foametea. Peste o jumătate de secol acest cuvânt ne va cutremura coloana vertebrală, pentru că ruinarea neamului care s-a produs atunci nu a fost recuperată  nici  până azi. Multi ani s-a interzis să se vorbească despre tragedia satului din  anii1946-  1947, despre cauzele reale care au provocat acest genocid, despre acea filă neagră din soarta basarabenilor amintind  Ana  Balaniuc.

În a doua sa monografie, cu denumirea „La pragul casei părinteşti”, Nicolae Fuior îşi destăinuie pasiunea sa de a lăsa spre moştenire generaţiilor viitoare istoria satului,  prin prisma celor nerelatate în prima monografie, şi îşi continuă căutările prin diferite arhive pentru a scoate la lumină alte pagini nescrise din trecutul consătenilor. Drumul spre pragul casei părinteşti, care trece, mai întâi, prin inima fiecăruia dintre noi, l-a descris Tatiana Popa, contabil la primărie. Un sat înseamnă nu numai case. El înseamnă, în primul rând, oamenii de aici, stăpâni ai gliei.

Frumoşi sunt oamenii satului meu. Cu pâinea albă pe masă, căreia îi place să stea alături de sare, de bunăcuviinţa oamenilor. Faptul că ne-am născut şi trăim aici este o fericire. Despe copiii de cândva şi cei de astăzi a vorbit şefa grădiniţei „Albinuţa”, Luiza Nistor-Anton.

Activitatea şcolii din localitate, prin prisma monografiilor, a descris-o pedagogul cu un stagiu de muncă de 43 de ani, Tamara Botnariuc, care, la vîrsta de 17 ani,  în  1965, a început să lucreze educătoare la grupa cu regim semiintern. Ea s-a născut la Zăbriceni, în familia lui Gheorghe şi Vera  Botnariuc. A terminat 11 clase în satul natal.

Să ne adunăm la vatra părintească, amintiri să depănăm, dorul de părinţi să-l  alinăm, cu dragoste de neam să-i pomenim pe ai noştri străbunei. Cu un crâmpeu din viaţa cotidiană a sătenilor descrisă de cronicarul localităţii Nicolae Fuior în monografia „La pragul casei părinteşti”, cu denumirea „Griji”, au venit în faţa publicului Maria Voroniuc şi Ion Botnariuc.

Satul în care ne-am născut, un pumn de mărgăritare înşirate peste glie, întruchipează istoria noastră, cu trecutul, prezentul şi viitorul lui. Despre vremurile din trecut aflăm din documentele de arhivă, dar şi din povestirile celor care au luptat, au suferit nelegiuirile acelor vremuri. Despre acestea scrie Nicolae Fuior în ultima sa carte „Lacrimi amare”. Încetul cu încetul, oamenii încercau să-şi alunge tristeţea care, până nu demult, îi ţinuseră ca într-un cleşte. Dar o altă nenorocire a venit peste ei – la 28 iunie 1949 a fost adoptată „Hotărârea strict secretă Nr. 1290-467cc a Biroului Politic al CC al PC” cu privire la deportarea familiilor de cheaburi, de foşt moşieri. Astfel, la 5 şi 6 iulie urmau  să fie deportate 11 familii din Zăbriceni. Peste tot vuiau maşini militare cu ostaşi înarmaţi, oamenii buimăciţi alergau haotic… De acele zile pline de groază ne-a amintit colega noastră Larisa Ghieş. Printre familiile deportate în Siberia a fost şi cea a Mariei şi Petru Zavadschi, care, împreună cu alţi consăteni, au fost dislocaţi în satul Kalinovka, raionul Petuhovskii, regiunea  Kurgan. Despre viaţa trăită cu destoinicie a relatat Ala Şpitca, educătoare la grădiniţa  „Albinuţa”.

Dar chinurile sătenilor noştri nu s-au terminat cu aceasta. Satul  se pregătea de o încercare şi mai grea. Ce-i aşteaptă acum… Peste glie veni o vară secetoasă, recolta a  a fost puţină, dar şi puţinul ce l-au strâns le-a fost măturat de prin poduri până la ultimul  grăunte. Începuse seceta, despre care a relatat Vera Ţiţei

Doamne, mare prăpăd peste lume. Foamete era peste tot. Şedeau, sărmanii, şi aşteptau îndurare, dar oriunde s-ar fi întors bietul om, peste foamete dădea. Mirela Antonescu a readus în memoria celor prezenţi la seminar ecoul trecutului tragic.

…Aşa cum s-ar înşira cocostârcii pe malul unui pârău, aşa s-au înşirat cu anii şi casele zăbricenenilor. Inundate primăvara de floarea dalbă a pomilor şi de liliacul înflorit, iar vara de verdeaţa ca smaraldul, casele devin un adevărat basm,  iar satul – vatră de dor ce ne aşteaptă cu nerăbdare oriunde am fi plecaţi, cu aceste cuvinte au finalizat lucrările seminarului cu bibliotecarii organizat la Zăbriceni.

Activitatea s-a desfăşurat în parteneriat cu comunitatea. Poezii despre satul drag au recitat Silviu Bădărău, Gabriela Nistor, Tudor Gîra. Cu un cântec despre sat a înviorat oaspeţii Luminiţa Agarici, iar Alexandru Gîra şi Andreea Gîra – cu un dans modern.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Consiliul Raional Edinet © 2013 Creat de Inform-Teh srl.