La 27 august 2017 a avut loc mitingul solemn consacrat celei de a 26-a aniversare a Zilei Independenței în Republica Mildova. Mitingul a avut loc în fața monumentului „Feciorilor Patriei – Glorie” din parcul municipal. La miting au fost prezenți oficialitățile din raion, angajați ai instituțiilor și organizațiilor din raion, elevi, cetățeni.
Mitingul a fost deschis cu intonarea imnului Republicii Moldova și un cuvînt de salut din partea primarului municipiului Edineț dl Constantin Cojocari.
Cu un mesaj a venit dl Iurii Garas, președintele raionului Edineț care a felicitat pe cei prezenți, iar prin intermediul lor și toți locuitorii raionului, cu Ziua Independenței, dorindu-le bunăstare, perseverență și noi realizări.
De asemenea cu cuvinte de felicitare au venit și dl Boris Fedorișin, șeful Oficiului Teritorial al cancelariei de Stat, reprezentanții Inspectoratului de poliție și Centrului militar Edineț, profesori și elevi ai liceiilor din raion.
Mitingul s-a încheiat cu depunerea de flori la monumentului „Feciorilor Patriei – Glorie”.
După miting a avut loc un program literar-artistic, dedicat Zilei Independenței, prezentat de artiștii amatori din raion, laureați ai cincursului național „Sîntem urmașii lui Ștefan”.