Jubiliari Orchestra „Ciocârlia” şi lăutarul Ion Popov – cartea de vizită a raionului Edinet

Orchestra de muzică populară „Ciocârlia” a apărut la Edineţ pe ruinele celui de-al Doilea Război Mondial, în anul 1946. În cei aproape 74 de ani de activitate, 48 de ani conducătorul ei este Ion Popov. De-a lungul timpului, leagănul tuturor lăutarilor din ţară, unde şi-a început cariera şi Nicolae Botgros, în calitate de dirijor, „Ciocârlia” reprezintă cartea de vizită a oraşului Edineţ. Cu mândrie se poate afirma că majoritatea instrumentiştilor valoroşi din republică au făcut primii paşi sau au fost îndrumaţi de iluştrii maeştri din acest colectiv, cărora li se dusese vestea în toată ţara şi dincolo de hotarele ei. Majoritatea lăutarilor de aici erau cunoscuţi şi apreciaţi în zona nordului încă dinainte de război, erau cărturari şi veneau din familii cu tradiţii muzicale, transmise din tată-n fiu.

Orchestra de muzică populară a primit titlul onorific de colectiv-model încă în timpul Uniunii Sovietice, în 1963.Dirijor al orchestrei era atunci Ion Ciobanu, tatăl compozitorului Ghenadie Ciobanu, iar conducător al „Ciocârliei” era lăutarul Boris Lachei, care se îngrijea de repertoriu. Încă din acea perioadă „Ciocârlia” efectua turnee în fosta URSS, dar şi în ţări care nu intrau în componenţa spaţiului sovietic.

Ion Popov povesteşte că, de fapt, „Ciocârlia” a fost formată în 1944, dar a fost înregistrată mai târziu. „Taman se eliberase zona de nord şi s-a format aici o brigadă de agitaţie, ca să convingă oamenii să intre în colhoz. La adunările acelea luau şi muzicanţi, care s-au unit într-o orchestră. Eu am venit la „Ciocârlia” în 1961, când aveam 11 ani, conducător era Boris Lachei, un mare muzician, făcuse armata la Moscova şi cântase într-o orchestră militară profesionistă. Boris Lachei şi Nicolae Botgros au făcut foarte mult pentru această orchestră, pentru nivelul ei profesionist, care s-a menţinut şi s-a dezvoltat de-a lungul timpului.

Am avut fericirea să învăţ de la mari maeştri, care, dacă auzeau că nu sună bine acordeonul meu, mă opreau şi-mi spuneau: ia stai, măi băieţel, că nu aşa trebuie să cânţi, ci uite-aşa, – mă învăţau Banu, Lachei, Ciobanu, lăutari iscusiţi, unul mai bun decât celălal. Şi fiecare avea amprenta lui, stilul lui: unul cânta olteneşte, altul cânta moldoveneşte, altul – sârbeşte. Hotarul era deschis atunci şi ei cântau în orice regiune erau invitaţi, de acolo învăţând lucruri noi”, îşi aminteşte lăutarul, al cărui destin l-a purtat pe mai multe cărări şi l-a lăsat pradă mai multor dileme şi ispite, el însă nu s-a despărţit de muzică.

În 1972 lui Ion Popov i s-a încredinţat conducerea orchestrei „Ciocârlia”. Fiind rugat să povestească câteva crâmpeie din biografia sa artistică, s-a lăsat copleşit de amintiri, cu acordeonul pe braţe.

– Când am fost adus în orchestră, am spus că accept doar dacă mi se oferă un apartament, că eram căsătorit şi aveam un băiat. În plus, aveam ofertă de la Anenii Noi, unde mi se promisese apartament. Mai cântam şi la «Mioriţa», cu maestrul Vasile Goia. La Edineţ mi s-a spus că imediat ce le arăt orchestra în formă, primesc apartamentul. M-au motivat, cum s-ar spune. Am luat orchestra în decembrie 1972, în 1973 „Ciocârlia” a devenit laureat al concursurilor unionale, în 1974 – la fel. În 1975 am avut în turneu în Polonia şi Germania.

Aspecte despre viaţa şi sufletul lăutarilor au fost puse în lumină în filmul lui Emil Loteanu. Palma asta de pământ a nordului a dat muzicii lăutăreşti româneşti nume mari, precum Costel Stângaciu şi feciorii lui, Nicolae şi Alexandru. De asemenea, un frate al lui Costel, Alexandru Stângaciu, preda la Conservator în Bucureşti. Ei au avut şi o soră, Fima, care a rămas aici. Când se aşeza la pian, era fantastică, nu avea pereche. Cânta şi la acordeon. De pe aici cu locul sunt şi Nicolae Banu, ai lui Boldurescu şi Simion Târşu. Nordul este mai specific, oamenii aici sunt mândri şi ţin la tradiţii, le transmit din generaţie în generaţie.

Taică-meu, Michiu Ciobanu, a fost viorist de forţă, toţi îşi scoteau la Chişinău pălăria în faţa lui. Eu ştiu să cânt la toate instrumentele, le-am studiat pe toate şi la institut, dar ca atare sunt trompetist. La şcoala din Soroca am început să învăţ totul de la început, de la vioară, dar când m-am întors din armată, m-am dezis. Până la armată am practicat sportul foarte mult, dar când m-am întors, cântam cinci minute la pian sau la acordeon, şi mi se încordau muşchii. Mi-am stricat degetele, deoarece am făcut box, karate, dar practicam sporturile astea ca să-mi apăr demnitatea de lăutar. Că noi din ţigani nu mai ieşeam: ţiganii aceia de la Edineţ – ni se spunea aşa chiar şi când eram studenţi la institut.

Nu am vrut să fiu muzician. Odată, aveam vreo 8-9 ani, la o nuntă din Terebna, care dura trei zile, cum se făcea pe timpuri, am rămas doar trei lăutari: unul la tobă, tata la vioară şi eu la acordeon. Mai rămăseseră cam tot atâţia nuntaşi , ca nunta era pe sfârşite. Unul s-a apropiat de noi şi mi-a strigat: cântă, măi ţigane! Taică-meu nu era ţigan, era pe jumătate bulgar şi pe jumătate român, iar maică-mea era ucraineancă. Dar exista clişeul că dacă eşti lăutar, înseamnă că eşti ţigan. Eram copil de trupă, cântam în orchestra militară. Şi după întâmplarea aceea de la nuntă, am venit acasă şi am  plâns lângă mama, spunându-i că nu mai cânt. Începusem să fac sambo, aveam un antrenor care ocupase locul III în URSS,Tudor Ştirbu. Aveam şi eu locul trei la juniori, doar că pe republică. Şi când era vorba să plec la vreo nuntă, fugeam de acasă. Dar mă găsea mama şi mă convingea: daca nu te duci la nuntă, luăm toţi bătaie, şi eu, şi tu, şi restul copiilor.  Dar noi eram opt copii, inclusiv cele două surori din prima căsătorie a mamei, şi trăiam din banii obţinuţi la nuntă.

Când eram la „Ştefan Neaga”, m-au luat la armată şi am făcut un ansamblu chiar acolo, am fost dirijor şi în orchestra profesionistă a armatei. Am fost un muzicant mai democrat, cântam şi ceea ce nu trebuia, ceea ce nu ni se permitea. Aveam încă dubii, aveam de ales între sport şi muzică, şi într-o zi, am analizat situaţia şi am înţeles că trebuie sa iau o decizie. Şi am ales muzica”, mărturiseşte Ion Popov.

 Întrebat de ce a ales muzica, lăutarul spune că l-a marcat o întâmplare, care printre muzicanţii de la „Ciocârlia” se povesteşte din generaţie în generaţie. Ion Popov a povestit această întâmplare despre lăutarul Ion Stângaciu, care era mai smolit şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial s-a pomenit pe marginea unei gropi comune, proaspăt săpate, alături de ţigani şi evrei. Stăteau în faţa unui convoi de ostaşi nemţi, care aveau arma la ochi, gata să apese pe trăgaci. Ce o fi fost în mintea lăutarului?! Probabil, s-a gândit că nu mai are ce pierde, dar l-a privit atât de insistent pe un neamţ, căpitanul, încât acela nu a rezistat şi a venit să-l întrebe ce vrea. Ion Stângaciu i-a cerut să-i permită sa cânte pentru ultima dată la vioară şi neamţul i-a permis. Nu ştiu ce şi cât a cântat, n-a povestit nimeni după asta, dar neamţul s-a adresat celorlalţi: Pupaţi-i mâinile omului ista, că datorită lui v-am păstrat viaţa. Şi s-au dus..

Ion Popov îşi ia aer în piept, am impresia că trece un muşuroi de furnici pe sub pielea lui, i se umezesc ochii şi i se aburesc ochelarii. Trecem uşor la alt capitol al vieţii lui (deşi mie gândul îmi rămâne pe marginea acelei gropi comune, unde s-a cântat o muzică atât de puternică, încât a avut forţa să anuleze o sentinţă) şi îl întreb dacă a regretat vreodată că a ales să rămână în domeniul muzicii.

„Poate aş fi regretat, dacă aş fi rămas pur şi simplu un lăutar. Dar am început să scriu muzică influenţată de folclorul acestei zone, am făcut şi prelucrări de folclor. N-am regretat, pentru că am sperat întotdeauna în mai bine, am lucrat să cresc în meserie şi am trăit totdeauna cu speranţa în mai bine. Şi acum avem norocul, la Secţia de Cultură, de oameni care ne susţin, ne încurajează. În plus, organizăm la Edineţ concertele dinastiei Popov. Copiii, nepoţii noştri urmează aceeaşi cale. Feciorul a absolvit vioara, fiica a absolvit Colegiul de Muzică şi Institutul din Bălţi. După ce a obţinut masteratul, predă la Bălţi la Universitate, acum lucrează la Palatul de Cultură din Bălţi, are studioul ei, antrenează vocalişti, care au fost premiaţi în Bulgaria şi România. Fratele meu Ghenadie tot este muzician, copiii lui, patru, au studii muzicale. Am organizat împreună taraful dinastiei Popov şi concertăm toţi: nepoţii, părinţii şi bunicii”, îşi încheie povestea lăutarul Ion Popov.

Ar mai fi de adăugat că prin mâinile lăutarului Ion Popov au trecut generaţii de muzicieni, care astăzi sunt angajaţi în orchestre profesioniste din Moldova şi România. Lăutarul îşi continuă şi astăzi misiunea de dascăl, transmiţând mai departe ceea ce a învăţat de la înaintaşii lui, dar şi din propria experienţă. În prezent are mai mulţi ucenici la orchestră, care i se adresează pentru a deprinde din tainele folclorului, deoarece la Academie li se predă mai mult muzica clasică. Iar Ion Popov ne asigură că la „Ciocârlia” nu se cântă doar folclor, dintotdeauna la Edineţ s-au cântat toate stilurile muzicale, o predilecţie aparte fiind jazzul. Unul dintre discipolii lui Ion Popov este compozitorul Oleg Baraliuc.

De asemenea, pentru a valorifica muzica lăutărească autentică, la Edineţ se organizează, o dată la trei ani, Festivalul „Lăutarii Moldovei”, la care participă lăutari din toată ţara.

Liliana POPUŞOI

Revista „Moldova”, martie 2017

La 19 ianurie 2020, Ion Popov şi-a sărbătorit jubileul de 70 de ani din ziua naşterii. A primit zeci de mesaje de felicitare: din partea Secţiei raionale cultură, colegilor, rudelor, prietenilor, orăşenilor şi locuitorilor raionului Edineţ, dar şi din alte localităţi ale ţării.

Cu prilejul Zilei Naţionale a Culturii 2020, prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, lui Ion Popov i s-a conferit titlul onorific “Maestru în Artă”. Iar de Ziua Hramului municipiului Edineţ, primăria i-a decernat conducătorului orchestrei “Ciocârlia”, Ion Popov, nominaţia “Cetăţean de Onoare al municipiului Edineţ”.

Surprizele au continuat, una dintre acestea luându-l prin surprindere chiar zilele acestea. Sâmbătă, 27 iunie curent, Ion Popov a fost invitat la Consiliul Raional Edineț, unde îl aştepta un eveniment emoţionant. Pe rol de complice a fost Secția raională Cultură, şefă Angela Bazatin, care, împreună cu angajaţii Secției Cultură şi Turism Anenii Noi, în frunte cu Vasile Moroşanu, au şi pus la cale acest eveniment. Foştii colegi au venit la Edineţ pentru a-l felicita pe Maestrul în Artă, pedagogul, dirijorul, compozitorul şi aranjorul Ion Popov cu prilejul celor 70 de ani de la naştere, 55 de ani de activitate artistică şi 45 de ani la pupitrul dirijoral al orchestrei „Ciocârlia”.

Maestrul Ion Popov a rămas profund surprins de organizarea acestei întâlniri şi de ocazia de a-şi revedea colegii de odinioară, Artişti ai Poporului – Constantin Rusnac, Serghei Ciuhrii şi Vasile Moroşanu. Surpiză l-a sensibilizat până la lacrimi şi i-a oferit emoții de nedescris printr-un colaj de melodii lăutăreşti în interpretarea Anişoarei Bragari-Moroşanu.

Serghei Ciuhrii l-a surprins pe omagiat cu propriile sale piese, scrise încă în anii 70, cărora le-a dat o nouă viață. Vasile Moroşanu, în calitate de preşedinte al Consiliului Național al oamenilor de cultură, i-a înmânat Maestrului Ion Popov Diploma de Excelență din partea Consiliului, iar Constantin Rusnac, secretarul general al Comisiei Naționale UNESCO –  medalia UNESCO.

Şi preşedintele raionului, Nicolai Melnic, i-a adresat felicitări, urări de sănătate şi multi ani de activitate fructuoasă în lumea minunată a muzicii.

Consiliul Raional Edinet © 2013 Creat de Inform-Teh srl.