Cu drag de baştină

 

Sărbătoare la Gimnaziul din Gaşpar

Ziua de unu septembrie curent se va întipări pentru totdeauna în memoria elevilor de la Gimnaziul din satul Gaşpar, raionul Edineţ.

După  ce doamna  Larisa GRIBINCEA, directorul Gimnaziului, i-a felicitat călduros cu ocazia zilei de 1 septembrie și i-a îndemnat  pe toți cei circa 140  de elevi să pășească cu dreptul pragul Împărăției  Cunoștințelor,  a anunțat  cu o  deosebită mândrie :

Întreg colectivul didactic precum şi învăţăceii instituţiei suntem nespus de bucuroși de prezenţa unor  oaspeţi dragi şi multaşteptaţi. La festivitatea Primului clopoţel, consacrată unui nou început de an şcolar, ne  onorează cu prezența un grup de oaspeți dragi: domnul Viorel PRISĂCARU, membru-corespondent al Academiei de Științe din Moldova, doctor habilitat în medicină, professor  universitar, șef de catedră la  Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău, absolvent al gimnaziului nostru și Cetățean de Onoare  al comunei Gașpar;  domnul Gheorghe PULBERE, vicepreședinte al  raionului Edineț, de asemenea originar din Gașpar și absolvent al gimnaziului nostru; domnii  Simion GRICIUC, fost primar, și Oleg HORODIȘTEANU, actualul primar al comunei Gașpar, ambii  absolvenți ai gimnaziului din satul natal și veteran al învăţământului, distinsa doamnă Lidia Bologa şi alte personalitîți notorii a comunităţii.

Împreună cu domnul Viorel Prisăcaru, au sosit scriitorii și publiciștii Tudor ȚOPA, Liviu BELÂI și Ion ANTON, redactorul-șef al săptămânalului  FLORILE DALBE, pe care îl citesc cu plăcere nu doar elevii noștri, ci mulți copii și adolescenți din țară…

Evident, oaspeții , după legea găzduirii, au fost întâmpinați cu pâine și sare, cu buchete de flori, dar și cu aplauze  frenetice din partea elevilor și profesorilor. Însă cele mai emoționante  clipe de la careul festiv abia urmau să survină.

Știți de ce?

Pentru că oaspeții au venit nu doar cu cuvinte  calde și sincere de felicitare,  fiecare în parte străduindu-se să le insufle elevilor convingerea că viitorul Moldovei depinde în mare măsură de  ei, că anume Moldova este patria  lor, iar restul sunt doar niște  țări, fie ele poate mai mari  și un pic mai  bogate la moment.

Zicem, dincolo de lecția de patriotism și educație civică, domnul Gheorghe Pulbere vicepreședinte al raionului a dăruit gimnaziului un set de Agende școlare cu tematica raionului Edineț, dragi inimii obiecte cu sinmbolica Republicii Moldova  și  un minunat  tablou de artă plastică.

Însă apogeul frumoasei sărbători din această zi l-a constituit momentul atunci, cănd dnul Viorel Prisăcaru a venit și cu un dar excepțional din partea sa: momentul înmânării burselor de merit anuale „Profesorul Viorel Prisăcaru” cinci burse anuale a câte 1000 de lei fiecare, instituite  pentru cei mai buni elevi ai gimnaziului. Astfel, conform certificatelor de bursier înmânate la careu, vor primi lunar câte o sută de lei următorii elevi: Ana BANUH, cl. a IV-a, Susana PRISACARI, cl. a VI-a, Marina CASAP, cl. a VI-a, Anastasia BANUH, cl. a VIII-a, Alexandru RĂCILĂ, cl. a IX-a.

Bucuria elevilor nu avea margini, când dl Simion Griciuc, actualmente om de afaceri, a declarat de la microfon:

– Împreună cu bunul, generosul și celebrul meu coleg de clasă Viorel Prisăcaru, medic-savant, Cetățean de Onoare al statului american Nebraska, am pus mână de la mână și am cumpărat pentru gimnaziu  o masă de tenis de producție germană, pe care v-o transmitem chiar acum. Voi, elevii, după o muncă sârguincioasă pe tărîmul cărții, meritați să vă și odihniți. Ca fost învățător de educație fizică, sper că masa de tenis dăruită azi să pună începutul unor viitoare performanțe sportive.

Nu au venit cu mâna goală nici ceilalți oaspeți. Tudor Țopa și Liviu Belâi au dăruit bibliotecii gimnaziului volumul al XIV-lea al enciclopediei LOCALITĂȚILE MOLDOVEI, care își va ocupa locul  alături de toate celelalte 13 volume aduse, cu alte ocazii, la fel de către acești doi oameni de cultură.

Firește, elevii, în semn de recunoștință, au evoluat cu un program artistic în fața oaspeților, a învățătorilor, a colegilor de școală și a părinților prezenți la sărbătoare. În mod deosebit, s-au manifestat cu un recital de poezii, cu cântece și dansuri micuții clasei întâia și elevii din clasa a noua.

Când a răsunat clinchetul simbolic al primului clopoțel, toți elevii și-au ocupat locul în clase, dornici și nerăbdători să se apuce serios de carte. Oaspeții  s-au repartizat prin clase și au participat la prima lecție din acest an școlar.

Dnul  Ion ANTON redactorul-șef al săptămânalului  ”FLORILE DALBE”, patru  poezioare le-a citit la prima lecție a elevilor din clasa I-i. Curios este faptul că poezia NUMĂRĂTOARE, prezentată mai jos a „compus-o” împreună cu… elevii. Ei au fost îndemnați să numere pe rând, la semnul meu, până la zece, iar eu citeam versul al doilea care rima cu cifra. Astfel copiii au avut o lecție distractivă de matematică și… literatură. Iar poezia ”CINE DOREA ALUNE?”  a fost propusă ca o ghicitoare, copiii fiind îndemnați să ghicească cine totuși dorea alune. La început, micii elevi au răspuns că alune dorea nu altcineva decât… veverița. Apoi, înțelegând că veverița era o jucărie de gumă, copii s-au dumerit că alune dorea nu altcineva decât… frățiorul Irinel.

NUMĂRĂTOARE

 UNU-Cerul trage cu tunul.

DOI-Dă cep la calde ploi.

TREI-Cad stropii mari şi grei.

PATRU-Nu mai merg la teatru.

CINCI-Stropii sunt mai mici.

ŞASE-Plâng ferestrele la case.

ŞAPTE-În iarbă se adună lapte.

OPT-Străluceşte mărul copt.

NOUĂ-Frunzele beau rouă.

ZECE-Ploaia de acum trece.

Oaspeții  și-au luat rămas bun dorindu-le  elevilor și profesorilor  să aibă parte de un an de studii cât mai îmbelșugat.

 

 

                                                                             Gheorghe PULBERE

         Liviu PLUGARU

Ion ANTON

                                                                                                       Liviu BELÂI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Consiliul Raional Edinet © 2013 Creat de Inform-Teh srl.