Agenţii economici la tabăra de odihnă” Poieniţa veselă”

Din iniţiativa preşedintelui raionului dlui Viorel Albu,  la 20 mai curent a avut loc întîlnirea cu agenţii economici din raionul Edineţ, la tabăra de odihnă „Poieniţa veselă” din pădurea localităţii Ruseni. Această întîlnire a fost organizată  cu scopul de ai documenta  pe agenţii economici cu situaţia la zi a teritoriului taberei de odihnă, stării căsuţelor, cantinei, estradei de vară ,etc. Discuţia argumentată a favorizat acceptarea participării agenţilor economici la reparaţia căsuţelor pentru crearea condiţiilor adecvate pentru asigurarea securităţii vieţii copiilor. Apelul dlui Viorel Albu către cei 46 agenţi economici prezenţi din 57 invitaţi a fost susţinut de majoritatea celor prezenţi.

Într-o stare deplorabilă se află cele 8 căsuţe, situate separat pe teritoriul taberei. Aici este nevoie de reparaţii capitale. Agenţii economici au susţinut intenţiile dlui preşedinte, unii vor contribui financiar la modernizarea taberei de odihnă” Poieniţa veselă”, fapt stipulat şi în Hotărîrea de Guven nr.298 din 23.04.2014. Consiliul raional Edineţ, apreciază receptivitatea agenţilor economici şi conducătorilor serviciilor desconcentrate prezenţi la întîlnire, considerînd prioritară crearea condiţiilor necesare de întremare a sănătăţii copiilor noştri de la tabăra „ Poieniţa veselă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Consiliul Raional Edinet © 2013 Creat de Inform-Teh srl.