În atenția cetățenilor raionului Edineț!

Consiliul electoral al circumscripției electorale raionale Edineț nr.16 aduce la cunoștință сă în campania electorală pentru alegerile prezindențiale din 30 octombrie 2016 Consiliul electoral al circumscripției electorale raionale Edineț nr.16 va fi amplasat în Biroul 207, et.II, clădirea Consiliului raional Edineț. Telefoane de contact: (246) 2-24-59, (246) 2-50-20.

Gordineşti – gazda festivalului Dor Fest

dorimg_4443

Duminica trecută, satul Gordineşti a avut oaspeţi mulţi ca nicicînd altădată. Oaspeţi din localităţile raionului, din ţară, dar şi din România şi Bucovina. I-a adunat aici pe amatorii de frumos şi tradiţie, pe cei cu dor de origini, datini şi neam, prima ediție a festivalului internațional DOR FEST, cu genericul „Spirit și Tra-diție”, care s-a […]

Un post SMURD a fost deschis la Edineţ

smurdimg_4391

După inaugurarea în ţară a două posturi SMURD, la Bălţi şi Cahul, graţie proiectului ce a demarat în anul 2014 cu suportul financiar al Uniunii Europene şi cu participarea activă a guvernului României, al treilea centru al Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare a fost inaugurat, vineri, 9 septembrie 2016, la Edineț. Acesta va […]

Reforma în politică, discutată la Edineţ

dezbateri-publimg_4357

Dupa cum am informat în numărul precedent al ziarului, joi, 8 septembrie 2016, la Edineţ a fost lansat proiectul Reforma în politica din Republica Moldova, campanie iniţiată de Partidul Democrat din Moldova, și site-ul acestuia www.nouapolitica.md. Evenimentul a avut loc în sala de conferinţe „Sangal“. Obiectivul proiectului este ca în cadrul întîlnirilor cu cetățenii tema […]

Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Profesionale a Lucrătorului din Sfera Protecției Sociale

budet-li-povishenie-zarplati-okladov-socrabotnikam-v-2016-godu-v-rossii-3

  Stimați lucrători din sfera Protecției Sociale! Protecția socială este una dintre cele mai nobile meserii, asistentul social intervenind atunci când trecem prin schimbări, fie că vorbim de cazuri individuale, de familii, comunităţi sau de întreaga societate. Astăzi colegii noștri din sfera asistenței sociale sunt indispensabili, DVS reacționați zilnic la schimbările economice și sociale care […]

Consiliul Raional Edinet © 2013 Creat de Inform-Teh srl.